NOTĂ

privind eficientizarea activităţii de atragere a investiţiilor străine

Ministerul Afacerilor Europene

Direcţia Coordonare Poziţii Politici şi Instituţii Europene

08.02.2012

NOTĂ

privind eficientizarea activităţii de atragere a investiţiilor străine

Reglementările UE în privinţa investiţiilor

A) Modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona domeniului investiţiilor între statele membre şi parteneri terţi

Conform Tratatului de la Lisabona[1], Art. 207, domeniul investiţiilor trece din competenţa statelor membre în competenţa exclusivă a UE, devenind parte integrantă din politica acomercială comună. Astfel, Comisia în calitatea sa de executiv comunitar, devine singurul negociator al UE pentru toate tipurile de acorduri investiţii între statele membre UE şi parteneri terţi. De asemenea, se transformă cadrul legal de reglementare a investiţiilor care până la momentul noului Tratat se făcea prin intermediul acordurilor bilaterale de investiţii. Apar, totodată, noi oportunităţi de afirmare a investiţiilor internaţionale provenind din şi în afara UE.

„Propunerea de Regulament de stabilire a unor dispoziţii tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiţii încheiate între statele membre şi ţări terţe”[2] din 2010, are ca scop completarea, pe termen scurt, a vidului legislativ prin autorizarea menţinerii în vigoare a acordurilor existente. Totodată, stabileşte cadrul procedural privind negocierea şi încheierea unor astfel de acorduri de către statele membre, pe perioada tranzitorie.

Pe termen scurt, tratatele bilaterale din domeniul investiţiilor încheiate între statele membre ale UE şi parteneri terţi vor fi preluate sub administrarea Comisiei (procedeul de “grandfathering”). Un regulament în acest sens va fi adoptat în vara acestui an.[3] Între timp, Comisia solicită statelor membre să se abţină de la noi negocieri bilaterale în domeniul investiţiilor cu state terţe.

La momentul de faţă, în cadrul negocierilor pentru trei viitoare acorduri de liber schimb, respectiv cu Canada, India şi Singapore, parteneri deosebit de importanţi pentru UE, se are în vedere includerea unui capitol distinct privind investiţiile. Partea română este interesată în special de domeniul investiţiilor pe relaţia cu Canada.

B) Investiţii între statele membre UE

Trebuie făcută diferenţierea între investiţiile între statele membre UE şi cele între statele membre UE şi state terţe. Prima categorie se încadrează în reglementările Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE) privind circulaţia capitalurilor. Astfel, România ca stat membru UE beneficiază de libera circulaţie a capitalurilor, una dintre cele patru libertăţi fundamentale ale UE, conform art. 63 al TFUE. Prin capitaluri se înţeleg investiţii directe, investiţii în domeniul imobiliar, operaţiuni cu titluri de valoare, precum şi conturi curente şi depozite, împrumuturi şi credite financiare. În domeniul investiţiilor, aceasta presupune că statele membre nu pot impune tratament diferenţiat capitalurilor provenind din cadrul pieţei unice. În acest sens, Comisia Europeană monitorizează îndeaproape măsurile luate de statele membre.

România ca stat membru al UE poate stimula investiţiile private prin acordarea de ajutoare de stat cu condiţia ca acestea să respecte prevederile legislaţiei UE care conţine măsuri stricte de acordare. Astfel, conform Art. 107-109 ale TFUE stipulează domeniul ajutoarelor de stat.

Totodată, prin Tratatul de aderare al României la UE, aceasta a obţinut o perioadă de tranziţie în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor de 7 ani, respectiv până la 1 ianuarie 2014, pentru achiziţionarea de teren agricol, păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European) şi de 5 ani, respectiv, până la 1 ianuarie 2012, pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. Motivul acestei perioade tranzitorii a fost de atenuare a impactului unei pieţe deschise a terenurilor în UE, dat fiind nivelul scăzut al preţurilor de achiziţie şi a veniturilor fermierilor în raport cu media europeană.

Modificări la nivelul UE în privinţa acordurilor bilaterale încheiate între statele membre

În contextul modificărilor domeniului investiţiilor aduse prin Tratatul de la Lisabona, a fost readusă în discuţii la nivel informal chestiunea compatibilităţii cu legislaţia pieţei unice a Acordurilor bilaterale de investiţii încheiate între statele membre (intra-BITs). Comisia consideră că acest gen de acorduri sunt incompatibile cu sistemul de reglementări specific pieţei interne a UE, atât în ceea ce priveşte clauzele specifice de transfer de capital sau libertate de stabilire, cât şi principiile generale de drept recunoscute inclusiv prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Printre argumentele economice favorabile încetării acestor acorduri se numără costul implicat de procedurile arbitrale  şi lipsa de celeritate a acestora comparativ cu sistemul jurisdicţional conferit de tratatele Uniunii. Totodată, aceste acorduri sunt considerate discriminatorii faţă de statele membre care nu sunt beneficiare, oferind avantaje suplimentare statelor membre partenere în cadrul BIT, deoarece marea majoritate a acordurilor au fost încheiate înainte apariţia reglementărilor privind piaţa internă sau înainte de aderarea la UE. Această problematică trenează încă dinaintea intrării în vigoare a Tratatului Lisabona, iar în prezent există aproximativ 191 astfel de acorduri. România se plasează pe locul doi în ceea ce priveşte numărul de acorduri încheiate cu statele membre, respectiv 22, la egalitate cu Polonia şi devansată de Bulgaria cu 23 de astfel de acorduri.

Comisia a propus trei paşi de acţiune: încetarea intra-BIT-urilor existente de comun acord de către toate statele membre implicate, convenirea unui cadrul temporal de încetare a acestor acorduri, precum şi convenirea unei modalităţi juridice prin care să se realizeze concret acest proces. Comisia a solicitat, pe cale informală, statelor membre, transmiterea poziţiilor lor pe tema menţinerii sau terminării BIT-urilor.

Dată fiind situaţia economică actuală, România nu reprezintă o sursă considerabilă de investiţii către celelalte state membre, fiind prioritar în postură de ţară gazdă a investiţiilor. De aceea, poziţionarea României pentru încetarea acordurilor bilaterale de investiţii cu statele membre ar evita posibilitatea expunerii la riscul unor procese arbitrare care ar decurge din invocarea unor incompatibilităţi ale clauzelor contractuale ale BITs şi legislaţia pieţei interne.

Conform obligaţiilor instituite prin acest tip de acorduri, statul gazdă al investiţiei trebuie să garanteze un regim stabil, transparent şi propice activităţii investiţionale, iar în eventualitatea unor schimbări majore de regim să ţină cont de aşteptările investitorilor pe piaţa locală pe care activează, în caz contrat aceştia fiind îndreptăţiţi să apeleze la proceduri arbitrale, inclusiv contencioase, împotriva statului gazdă care îşi încalcă obligaţiile stabilite prin acord.

Totodată, există posibilitatea, ca în cazul refuzului părţii române de a înceta aceste BITs, Comisia să recurgă la invocarea procedurii de „infringement”, ţinând cont de faptul că aceste contracte reglementează domenii de competenţă comunitară şi că raţiunea existenţei lor contravine regulilor pieţei interne. La momentul de faţă, este imposibil să se poată face o estimare a posibilităţii folosirii procedurii de „infringement” de către Comisia Europeană faţă de statul român în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere privind încetarea acestor acorduri.

Armonizarea acestor acorduri cu statele membre UE nu a făcut parte din cerinţele privind aderarea României la UE, ci doar armonizarea acordurilor de investiţii bilaterale cu state non-UE. Mai mult, vechile state membre UE, până în 2007 au avut obligaţia din totdeauna dă armonizeze aceste acorduri cu cerinţele legislative ale pieţei interne.

La nivel naţional, a fost semnat la finele anului 2011, Memorandum-ul privind aprobarea ieşirii din vigoare prin acordul părţilor a acordurilor încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul promovării şi protejării reciproce a investiţiilor. Prin acesta, partea română este de acord cu propunerea Comisiei a ieşirii din vigoare a intra-BIT-urilor cu condiţia aplicării aceluiaşi regim juridic tuturor statelor membre UE.

De altfel, marea majoritate a statelor membre, au fost de acord cu poziţia COM privind ieşirea din vigoare a intra-EU BITs, cu necesitatea abordării uniforme, simultane, a acestei acţiuni şi asigurarea unui nivel juridic uniform privind protecţia investiţiilor la nivelul tuturor statelor membre.

Totuşi, printre statele membre care se opun acestei acţiuni se află şi Olanda, de altfel unul dintre investitorii principali în România, printre ale cărei argumente aduse au fost diferenţele din cadrul juridic aferent protecţiei investiţiilor la nivelul statelor membre, care fac necesară aplicarea unui instrument mecanism de natură să asigure garanţii privind protejarea investiţiilor, de o manieră similară acordată de UE ţărilor terţe. A făcut şi o referire directă la situaţia din România.[4]

Concluzii

Considerăm că domeniul investiţiilor reprezentă un motor principal de creştere economică. De aceea, ar trebui elaborată o strategie naţională privind protecţia şi promovarea investiţiilor care să reflecte realitatea actuală a acestui domeniu la nivel naţional. România trebuie să îşi stabilească obiectivele în raport cu interesele sale privind fluxul investiţional, ţinând cont de statutul principal al său de ţară gazdă a investiţiilor. O astfel de strategie ar permite o poziţie proactivă şi nu una reactivă în domeniu, prin stimularea fluxului investiţional în sectoarele cheie de care depinde creşterea economică. Totodată, în elaborarea intereselor naţionale este absolut necesar un canal de comunicare solid şi în ambele sensuri, între stat şi mediul privat.

Avizat: Maria BACIU, director, DCPPIE, 08/02/2012

Întocmit: Alexandra Arhip, DCPPIE, 08/02/2012